Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cod MySMIS 131435, cod SIPOCA 1085
CÂȘTIGĂTORII PRIMEI EDIȚII A COMPETIȚIEI PARTNERIATELOR ONG-APL pentru un București Social și Solidar au fost premiați ieri, 19 septembrie 2023, în Sala Coloanelor de la ARCUB, în prezența a peste 80 de persoane, reprezentanți ai autorităților locale, ai societății civile, experți de mediu și din domeniul social, reprezentanți ai mediului academic și ai mass-media.
Câștigătorii sunt:
A – Parteneriate APL-ONG pentru dezvoltare locală durabilă în București.
– Locul 1: „Reciclăm în București”, realizat de Asociația Viitor Plus în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
– Locul 2: „rCharge cu energie verde” , realizat de Asociația Solar Decatlon București – EFdeN în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
– Locul 3: „Educație civică activă pentru conservarea resurselor naturale și colectarea separată a deșeurilor în Sectorul 6″, realizat de Asociatia Preocupați De Viitor în parteneriat cu Primăria Sectorului 6.
B – Parteneriate APL-ONG pentru incluziune socială în București.
– Locul 1: „Centrul Comunitar Generații”, realizat de Fundația Regală Margareta a României în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6.
– Locul 2: „Help Home”, realizat de Asociația HELP Autism și Direcția Generală de Asistență Socială în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 3.
– Locul 3: „SanThe Fitoceainărie”, realizat de Asociația Down Plus București în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
C- Parteneriate APL-ONG din alte domenii relevante pentru dezvoltarea Municipiului București.
– Locul 1: „Cetățenie activă într-o lume digitală”, realizat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Primăria Sector 4.
– Locul 2: „EoM – Comunități solidare și incluziune pentru migranții din România”, realizat de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
– Locul 3: „Săptămâna verde în școala ta”, realizat de Asociația Pro Reciclare, Nu Depozitare în parteneriat cu Școala Gimnazială Herăstrău.
D – Inițiative care contribuie/au contribuit la dezvoltarea Municipiului București și la rezolvarea unor domenii relevante pentru București și/sau diverse comunități (inițiative cetățenești, ale instituțiilor publice, ale asociațiilor/fundațiilor, voluntari, media etc).
– Locul 1: ÎntreVecini, în comunitatea Apusului din Sectorul 6.
E – Premiul Presei
– Mona Nicolici, Europa FM
– Zoli Toth, Ecofrecvența (RFI)
– Alina-Elena Vasiliu (Ziarul Financiar).
Felicitări tuturor câștigătorilor!
Competiția „PARTENERIATELOR ONG-APL pentru un București Social și Solidar” își va desemna câștigătorii în cadrul Galei de Premiere din 19 septembrie 2023.
Pentru a participa la Gală este necesară completarea formularului: Gala Parteneriatelor RSVP
În cadrul evenimentului festiv vor fi premiate cele mai bune parteneriate încheiate între administrația publică locală (APL) și organizațiile neguvernamentale (ONG) și inițiative derulate în perioada 2021-2023, care contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea locală durabilă, la incluziunea socială în Capitală.
Înscrierile au fost jurizate de către experți din domeniul social, al dezvoltării comunitare, al economiei circulare, de mediu, din mediul academic și mass-media.
Competiția Parteneriatelor, derulată de Ateliere Fără Frontiere și partenerii săi, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3, își propune să recunoască importanța și a complexitatea procesului de încheiere a unui parteneriat între APL și ONG-uri, să recunoască și să promoveze bunele practici și ideile inovatoare pentru parteneriate care pot să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor din Capitală.
Totodată, Competiția urmărește să evidențieze importanța colaborării între APL și ONG-uri în îmbunătățirea vieții cetățenilor din Capitală și să ofere oportunitatea de a promova și educa cu privire la valoarea și impactul acestor parteneriate.
Competiția Parteneriatelor încheiate între Autoritățile Publice Locale (APL) și Organizațiile Non-Guvernamentale (ONG) este un eveniment special, inclus în proiectul „Noul București, O capitală a tuturor”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Caracterul inovator și inedit al competiției are la bază recunoașterea importanței și a complexității procesului de încheiere a unui parteneriat între APL și ONG-uri. Astfel, prima competiție de acest fel urmărește recunoașterea și promovarea bunelor practici și a ideilor inovatoare pentru parteneriate care pot să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor din Capitală.
În urma evaluării juriului, cele mai bine clasate parteneriate vor fi premiate în cadrul Galei Parteneriatelor care va avea loc în septembrie 2023.
Înscriere proiectelor în competiția Gala Parteneriatelor APL-ONG: 31 iulie- 31 august 2023. Termenul de înscriere se prelungește până pe 03 septembrie 2023.
Evaluarea proiectelor: 04-09 septembrie 2023.
Gala de Premiere: 19 septembrie 2023.
A – APL-ONG din pentru dezvoltare locală durabilă în București.
B – APL-ONG pentru incluziune socială în București.
C – APL-ONG în alte domenii relevante pentru dezvoltarea Municipiului Bcurești.
D – Inițiative care contribuie la dezvoltarea Municipiului București (pentru inițiative cetățenești, ale instituțiilor publice, ale instituțiilor de învățământ.
E – Premiul Presei – acordat de organizatori pentru crearea de vizibilitate în mass media pentru subiecte ce țin de dezvoltarea locală durabilă, incluziune socială, economie circulară etc.
Aplicațiile în competiție se realizează prin ÎNSCRIERE sau NOMINALIZARE:
Pentru detalii, vă invităm să parcurgeți REGULAMENTUL competiției, disponibil AICI.
1. Asigură-te că PARTENERIATUL sau INIȚIATIVA pe care o înscri sau o propui se încadrează în scopul Competiției și a fost inițiat/ă în perioada. 2021-2023 (Vezi REGULAMENTUL)
2. Completează integral FORMULARUL DE ÎNSCRIERE / NOMINALIZARE, până pe 31 august 2023.
Proiectele eligibile vor fi evaluate de membrii juriului, care vor urmări:
Experți din domeniul social, al dezvoltării comunitare, al economiei circulare,
de mediu, din mediul academic și mass-media formează juriul „Competiției Parteneriatelor pentru un București Social și Solidar”. Experiența și expertiza fiecăruia este o garanție pentru evaluarea riguroasă a proiectelor înscrise în competiție.
Juriul „Competiției Parteneriatelor pentru un București Social și Solidar”, organizată de Ateliere Fără Frontiere și partenerii săi din proiectul „Noul București, o capitală a tuturor”, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3, este alcătuit din:
Gabriela Ciulacu Bițan, Consilier superior, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Guvernul României.
Ancuța Vameșu, Președinte Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție prin Activitate Economică (RISE România).
Liliana Nichita, Director Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI).
Elena Calistru, Președinte și co-fondator Funky Citizens.
Profesor Dr. Mihaela Lambru, Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Anca Suciu, jurnalist Digi 24.
Aflați mai multe detalii despre juriul competiției din Comunicatul de Presă.
În perioada 04-09 septembrie, membrii juriului vor analiza, evalua și puncta proiectele înregistrate în competiție, urmând ca premierea câștigătorilor să aibă loc în cadrul Galei Parteneriatelor din 19 septembrie 2023.
Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cod MySMIS 131435, cod SIPOCA 1085
Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro/ .