
„Concluzia este că, oricât s-ar chinui un primar, oricât s-ar chinui un ADI, oricât s-ar chinui reprezentanţii unui judeţ, la sfârşit, în calitate de ţară, atunci când raportăm cifrele către Comisia Europeană, adunăm toate aceste eforturi individuale şi concluzia nefericită este că, din păcate, atât cifra în sine cât şi tendinţa e una extrem de modestă pentru România. În funcţie de cum numărăm, ne învârtim în jurul cifrei de 14% deşeuri colectate selectiv, ceea ce nu poate decât să însemne că la acest capitol România este codaşa Europei”, a afirmat Mircea Fechet, vineri, în discursul ţinut la a şasea conferinţă regională „Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată a deşeurilor, potrivit News.ro.
Ministrul Mediului mai spune că România produce anual 6-7 milioane de tone de deşeuri, iar „în cel mai bun caz, resurse preţioase” precum deşeurile din plastic, sticlă, aluminiu sau metal ajung la groapa de gunoi, „asta dacă nu cumva ajung în Dunăre, în Deltă sau în Marea Neagră, dacă nu cumva ajung în pădurile din jurul oraşelor sau în cursurile de apă mai mici sau mai mari”.
Foto: Ministrul Mediului, Mircea Fechet / gov.ro