
Luni, 10 iulie 2023, Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale (ONG-uri) din domeniul asistenței sociale, pentru a discuta problemele ridicate de dezvăluirile recente privind azilele de bătrâni din România. Conform EZV.ro, printre participanții la întâlnire s-au numărat Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, SERA România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale, CARITAS România, Arhiepiscopia Bucureștilor, World Vision România, Asociația Umanitară Concordia, Fundația GERON și Hope and Home for Children.
Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizația care a dezvăluit problemele din azilele de bătrâni din Ilfov, nu a fost invitat la întâlnire. CRJ a înștiințat ministerul despre ceea ce se întâmpla în centre, iar ministrul Budăi a decis să le retragă acreditarea. În replică, organizația a cerut Premierului demiterea ministrului Budăi, susținând că a devenit o țintă după ce a scos la iveală abuzurile din centrele de bătrâni (conform stenogramelor aflate la dosarul penal, reprezentanții centrelor cu probleme, discutau despre desființarea acestei organizații care „își băga nasul în afacerile lor”).
După întâlnire, Ministrul Marius Budăi a declarat că: „Am convenit să elaborăm împreună o procedură transparentă de selecție a reprezentanților societății civile interesați să monitorizeze calitatea serviciilor și drepturile persoanelor din centrele de asistență socială”. De asemenea, ministrul a subliniat importanța elaborării unor acte normative pentru reglementarea activității de protecție socială și a asigurat că acestea vor fi transparente și supuse dezbaterii parlamentare.
Sursa informațiilor: EVZ.ro